Petrecere pe Insuliţă. Pensionarii, coadă la poze cu primarul


A fost petrecere pe insuliţa Jiului, unde s-au reunit în jur de 1.800 de vârstnici din Târgu Jiu. Au petrecut ore bune de ziua lor. Municipalitatea i-a răsfăţat cu un meniu special, cu lăutari şi o cabină foto unde pensionarii s-au îngrămădit să se fotografieze cu primarul Marcel Romanescu.

În total, 200 de mii de lei au cheltuit autorităţile locale cu petrecerea pentru persoanele vârstnice din Târgu Jiu, de Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Aceştia au fost invitaţi la un local de nunţi de pe insuliţă unde au petrecut ore bune.

Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie de lăutari din Gorj, iar vârstnicii nu au stat prea mult la masă, prinzându-se în hore şi sârbe. La eveniment, a fost adusă în acest an şi o cabină foto pentru ca pensionarii să plece de la petrecere cu o amintire. Petrecăreţii s-au aliniat la coadă ca să facă poză la minut cu primarul Marcel Romanescu.

Prefectul Cristinel Rujan, subprefectul Sorin Arjoca, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ninel Muja, şi mai mulţi consilieri locali au luat şi ei parte la eveniment.



Cititi tot articolul