Petiția lansată pentru oprirea defrișărilor din pădurea Drăgoieni, depusă la Prefectura Gorj


Coordonatorul local al Mișcării Fridays for Future Romania a depus săptămâna trecută, mai precis în data de 17 iulie, la Instituția Prefectului – Județul Gorj, petiția ,,Opriți distrugerea Pădurii Drăgoieni”, semnată prin intermediul platformei online Declic de aproximativ 1.400 de cetățeni.

,,Aceasta a fost înregistrată, iar în prezent așteptăm un răspuns din partea domnului Prefect. Prin aceasta, solicităm oprirea imediată a defrișărilor din pădurea Drăgoieni, prin rezilierea contractelor cu firma exploatatoare Transalpin 2008 SRL, dar și asigurarea refacerii/reîmpăduririi zonelor distruse. Totodată, transmitem un mesaj clar autorităților, subliniind că valorificarea prin licitație a arborilor seculari din această pădure este inacceptabilă. Avem speranța că autoritățile vor trata această problemă cu maximă seriozitate, dând dovadă de nivelul de conștientizare și responsabilitate pe care trebuie să îl posede orice politician în era crizelor climatice”, a declarat Mihnea Teodor Popescu, coordonator local Fridays For Future.
Direcția Silvică Gorj a autorizat exploatarea unei suprafețe de 7,86 hectare din pădurea situată la sudul DN67, una dintre puținele păduri rămase în apropierea orașului Târgu-Jiu care abundă atât în floră, cât și în faună. „Pădurea îndeplinește rolul de barieră în calea poluanților și a fenomenelor meteo extreme, contribuind la creșterea calității aerului din orașul Târgu-Jiu și împrejurimi și protejând zona de anumite fenomene climatice. Deși Direcția Silvică Gorj pretinde că este vorba despre «tăieri de regenerare a pădurii», de pe panoul cu elemente de identificare lipsesc fix informațiile referitoare la modul și anul în care se va asigura această regenerare, lipsa de transparență trezind suspiciuni”, mai susținea coordonatorul local Fridays For Future Romania în petiția lansată în urmă cu aproximativ o lună de zile. Mișcarea Fridays For Future reunește tineri din întreaga lume care desfășoară proteste și inițiative pentru a responsabiliza clasa politică în privința încălzirii globale și altor probleme de ordin ecologic.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul