
Mai mult de zece liberali au semnat o contestație colectivă a alegerilor interne din PNL Motru, care a fost transmisă atât organizației județene cât și la nivel național. În cuprinsul documentului se precizează faptul că la alegerile interne, de la finalul săptămânii trecute, nu s-a respectat statutul, iar noul președinte impus, Dan Matei, este contestat de majoritatea membrilor cu ștate vechi ai PNL.
De altfel, se precizează faptul că PNL Motru a ajuns doar o…
Sursa articol si foto: gorjeanul.ro
Cititi tot articolul