Peste 260 de credincioși din Motru, prezenți la agapa creștinească de după Liturghia, oficiată cu ocazia sărbătoririi Sf. Parascheva!


•Veșmintele sfintei aflate în biserică, loc de închinăciune

La Catedrala Ortodoxă Motru a avut loc, luni, o slujbă religioasă ocazionată de prăznuirea sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea orașului și a lăcașului de cult.
Biserica a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au trecut pragul lăcașului de cult, alături de reprezentanții autorităților locale. În biserică s-a oficiat Sfânta Liturghie, de cei doi preoți ai bisericii, iar după slujbă, așa cum e tradiția, s-a organizat o agapă creștinească pentru toți cei prezenți.
Peste 260 de persoane au servit masa în curtea bisericii, vremea ținând cu organizatorii evenimentului religios.
,,Astăzi o prăznuim pe Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei, dar și a municipiului Motru. De sfânta sărbătoare i-am aștept cu drag la biserică pe toți credincioșii dornici să participe la sfânta slujbă.
În Catedrală se află de altfel, spre închinare, sfintele veșminte ale Cuvioasei Parascheva de la Iași, pentru mângâierea credincioșilor”, a declarat preot paroh Dan Zglobiu.
A.STOICA



Cititi tot articolul