Polițiștii acordă o importanță maximă combaterii transportului ilegal de persoane, după cazul celor două fete ucise de criminalul de la Caracal. Doar în weekend-ul trecut, oamenii legii din Gorj au aplicat 193 de amenzi contravenționale, fiind dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehicule în șase cazuri, conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere. „Acțiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu vor continua“, anunță reprezentanții Poliției Gorj.
56 de șoferi au rămas fără permisele de conducere
Poliţiştii rutieri din cadrul subunităților de poliție dotate cu echipamente video-radar au desfăşurat, weekend-ul trecut, acţiuni pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care nu respectă limita legală de viteză. La acțiuni au participat opt autospeciale de poliţie inscripţionate, care sunt dotate cu aparate video-radar și un pistol radar din dotarea IPJ Gorj. Polițiștii au aplicat 324 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier.
„Din totalul sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea normelor OUG 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, 232 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 182 au fost constatate cu aparatele video-radar, iar 50 au fost constatate cu pistolul radar. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 56 de permise de conducere, toate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În perioada desfăşurării acţiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere soldate cu victime, în care să fie implicaţi cu vinovăţie conducătorii auto care nu au respectat limitele legale de viteză“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.
Articolul Peste 190 de amenzi pentru transportatorii pirați de persoane apare prima dată în Impact In Gorj.