Judeţul Gorj a primit 173 de bilete, pentru a 12-a serie de tratament balnear aferentă anului 2019, care începe pe 4 septembrie. Pensionarii vor pleca la tratament în staţiunile: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Neptun, Olăneşti şi Saturn. Cele mai multe bilete sunt disponibile în staţiunile Bala (Mehedinţi), Govora şi Olăneşti (Vîlcea).
Biletele neridicate până pe data de 28 august, ora 16.00, se vor redistribui în ziua următoare, de la ora 08.00.
Pentru obţinerea unui bilet de tratament, pensionarii trebuie să prezinte următoarele documente: cerere tip, copie după ultimul talon de pensie şi după actul de identitate, precum şi o recomandare de la medicul de familie din care să reiasă procedurile medicale pe care trebuie să le urmeze în staţiune.
„Cererile pentru bilete de tratament se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de luna pentru care se solicită biletul, doar pe noul formular tipizat, prin poştă sau pe fax, însoţite de copia actului de identitate. Două persoane care doresc să meargă împreună în staţiune trebuie să depună două cereri, deoarece biletele de tratament se acordă individual în funcţie de calitatea fiecărui solicitant”, anunţă Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
Şaizeci de gorjeni au beneficiat de primele bilete de tratament din acest an, cu plecare din data de 18 martie. Următoarea serie va fi pe 20 septembrie.
I.I.