Pesta porcină a ajuns și în județul Gorj. Cazul de la Crușeț a fost confirmat



Localnicii din comuna
gorjeană Crușeț au început să-și sacrifice porcii din gospodării, după ce la un
crescător de animale din zonă au fost depistate două animale care suferă de
această maladie.

Lucrătorii Direcției
Sanitar Veteriare Gorj au luat măsurile care se impun în acest caz,
stabilindu-se o zonă de protescție de 3 kilometri: „În data de 2 august,
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat diagnosticul de pestă
porcină africană  prin identificarea  genomului viral în probele recoltate de la
doi porci dintr-o gospodărie din satul Slavuta, comuna Crușeț.

Gospodăria infectată
a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție
pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a
mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației. În conformitate
cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3
km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Până la acest moment,
nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în
gospodăriile existente pe raza județului“, se arată într-un comunciat de presă
al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelo (DSVSA) Gorj.

Filtru rutier la intrarea în localitate

Centrul Local de
Combatere a Bolilor (CLCB) Gorj a aprobat Planul de măsuri privind controlul,
combaterea și eradicarea pestei, urmând a fi instituit filtru rutier la
intrarea în localitate.

„Ancheta
epidemiologică este în desfășurare, urmând a fi stabilite posibila origine a
bolii, precum și eventualele exploatații de contact.

DSVSA Gorj solicita
sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de
autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția
acestei boli. Orice suspiciune de boala trebuie anunțata imediat medicului
veterinar din localitate, DSVSA Gorj sau autorităților locale. Proprietarii
animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute
în legislație. Facem precizarea că Pesta Porcina Africana (PPA)  nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai
mic risc de îmbolnăvire la aceștia, virusul PPA având însa impact major la
nivel economic și social“, mai arată reprezentații DSVSA Gorj.

Măsuri care trebuie aplicate de crescătorii de porci

DSVSA Gorj le
recomandă crescătorilor să nu intre în adăposturile unde creșteți porcii, cu
încălțămintea și hainele cu care au umblat pe stradă. Este recomandat chiar ca,
pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să fie pusă o tăviță cu paie/alt
material absorbant îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică sau un
dezinfectant autorizat. Porcii trebuie crescuți doar în spații îngrădite, fără
posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, cu porci mistreți sau cu
alți crescători de porci domestici.

O altă măsură care
trebuie luată se referă la hrănirea animalelor doar cu furaje sigure, specifice
speciei, cu origine cunoscută, fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi
alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de
alimentație publică. De asemenea, nu trebui cumpărați purcei din locuri
necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar
veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică
împuternicit. Nu se recoandă folosirea în hrana animalelor iarbă culeasă de pe
câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi.

„Este interzisă
comercializarea, înstrăinarea sau mișcare sub orice formă a porcilor vii, a
cărnii și produselor din carne de porc proveite din zonele de restricție ca
urmare a evoluției virusului peste porcine africane“, se mai arată în
comunicatul DSVSA Gorj.

Articolul Pesta porcină a ajuns și în județul Gorj. Cazul de la Crușeț a fost confirmat apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul