Pericolul reprezentat de căpușe. Ce ne recomandă specialiști?


ID:93592868

În
urma ploilor din ultima perioadă, parcurile și zonele verzi s-au umplut de tot
felul de insecte, cea mai periculoasă fiind căpușa, care poate să provoace
boala „Lyme“, o afecțiune gravă care conduce la severe tulburări cardiace sau
neurologice.

Reprezentanții
Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj au câteva recomandări pentru cei care
își petrec timpul liber în mijlocul naturii. „Având în vedere că a venit
căldura și fiecare dintre noi ne gândim cum să ne petrecem timpul în aer liber
și să mergem în mijlocul naturii, este indicat să avem foarte mare grijă pentru
că putem să contactăm acele căpușe din spațiul verde și din locurile de
campare. Trebuie să avem mare grijă în locul în care campăm, să verificăm
foarte bine zona. Trebuie să avem foarte mare grijă de copii, pentru că se
joacă și nu sesizează momentul în care pot să ia o căpușă și trebuie să fie
învățați cum să se protejeze. Trebuie să ne îmbrăcăm corespunzător, iar în
momentul în care apar probleme trebuie să ne adresă medicului specialist“, a
spus Elena Pițian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

Și
animalele de companie trebuie verificate

De
asemenea, reprezentanții DSP spun că și animalele de companie trebuie
verificate, pentru că pot să transmită căpușele la oameni: „Este bine să
verificăm și animalele de companie pe care le avem, petru că și ele pot să ia
aceste căpușe din spațiile verzi și, apoi, să fie luate de copii sau adulți.
Recomandăm tuturor să aibă mare grijă cu aceste insecte, pentru că pot să
producă afecțiuni foarte grave, care se tratează foarte greu și în timp pot să
ducă la complicații severe“, a mai precizat Elena Pițian.

Boala
Lyme este o afecțiune infecțioasă care se transmite prin mușcatura căpușelor
infectate de o bacterie numită Borrelia Burgdorferi. Majoritatea persoanelor
care sunt mușcate de căpușe nu contactează boala Lyme. Riscul de a contacta
boala de la o căpușă infectata crește pe măsura ce trece mai mult timp de la
momentul mușcăturii. De cele mai multe ori, boala Lyme este tratabilă cu
antibiotice, în special atunci când infecția este diagnosticată și tratată
precoce.

Articolul Pericolul reprezentat de căpușe. Ce ne recomandă specialiști? apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul