Pericol de producere de accidente rutiere într-o intersecție cu sens giratoriu din Târgu Jiu



În intersecția cu sens giratoriu de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din municipiul Târgu Jiu există un risc ridicat de producere de accidente rutiere din cauza marcajelor trasate pe partea carosabilă de lucrătorii primăriei. Astfel, atât mașinile aflate pe prima bandă, cât și cele de pe a doua pot să meargă în față pe strada Geneva, existând pericolul să intre în coliziune. Această situație neobișnuită a fost sesizată și de reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere, care au cerut ștergerea marcajelor.

„Am constatat această problemă și există un risc de producere de accidente în zona respectivă. Săptămâna trecută m-am deplasat personal, fiind ofițer responsabil cu sistematizarea la nivelul județului Gorj. Urmează să întocmim documentația în vederea radierii marcajelor din sensul giratoriu. În sensul giratoriu nu trebuie să fie marcaje, iar administratorul drumului le va șterge și o să se circule conform regulilor de circulație în sensul giratoriu. Atunci când ieși de pe banda 2 din sensul giratoriu pe banda 1 trebuie să acorzi prioritate. Nu poți să schimbi direcția pentru simplul fapt că mergi în față. Vor fi șterse pentru nu crea confuzie“, a spus Lucian Stroe, inspector principal în cadrul Serviciului Rutier Gorj.

Un semafor va fi oprit din cauza aglomerației

După ce s-a luat hotărârea ca pe strada Geneva să se circule pe ambele sensuri, traficul a devenit aglomerat către Colegiul Național Tudor Vladimirescu. Polițiștii rutieri susțin că semaforul reprezintă cauza aglomerație. „Motivul este acel semafor montat pe strada Geneva, intersecție cu Unirii. Spațiul dintre semafor și intersecție este foarte mare. Conducătorii auto sunt obligați să oprească la o distanță mai mare decât ceilalți în comparație cu celelalte semafoare. Acolo o să facem o propunere și am discutat cu reprezentanții Primăriei Târgu Jiu în acest sens. Astfel, va fi modificată diagrama semaforului respectiv în sensul de a permite accesul în intersecție peste roșul celorlalte semafoare, să le permite să intre în intersecție mai mult timp“, a mai precizat Lucian Stroe.

Articolul Pericol de producere de accidente rutiere într-o intersecție cu sens giratoriu din Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul