Performanță pe pământuri franțuzești! – Povestea de succes a gorjeanului doctorand Antoniu Tudor


La doar 31 de ani, gorjeanul Antoniu Tudor și-a făcut deja un nume pe meleagurile din Franța. Licențiat în Drept și în Teologie, Antoniu este doctorand al Universității din Lille, Franța, și lucrează ca gestionar științific al rețelei OLA.

Un gorjean originar din satul Florești, comuna Țânțăreni, este un exemplu pentru toți tinerii care își doresc performanță și un renume în afara granițelor României. Antoniu Tudor locuiește de mai mulți ani în Franța și profesează ca gestionar științific al rețelei OLA. Creată la 28 ianuarie 2008, OLA (Observatorul privind autonomia locală) este o rețea de cercetători și funcționari publici, toate specializate în studiul autonomiei locale (sau „descentralizării”) și managementul comunităților locale. Rețeaua reunește 70 de echipe, din mai multe state membre ale Uniunii Europene. Obiectivele sale esențiale sunt: studierea autonomiei locale sau „descentralizarea”, gestionarea autorităților locale, multi-guvernanța și temele care decurg din ea, difuzarea rezultatelor acestor studii, sensibilizarea politicienilor sau a oficialilor care lucrează în acest domeniu.
,,Sunt licențiat în Drept și în Teologie, iar în prezent sunt doctorand al Universităţii din Lille (Franţa), iar teza la care lucrez se numeşte «La décentralisation territoriale en Roumanie à l’aune de son histoire administrative depuis 1859. Entre rupture et continuité».
În Franța, procesul de descentralizarea a dezvoltat țara în așa fel încât este printre primele țări fanion ale Europei. Guvernul francez și-a dat seama că dacă se guvernează bine de departe, se administrează bine de aproape și nu este necesar ca toate deciziile să fie luate la Paris. Cheia succesului este, așadar, procesul de descentralizare, iar România trebuie să ia exemplul Franței pentru a se dezvolta. Lucrez ca gestionar științific al rețelei OLA (http://www.ola-europe.eu/) din cadrul Universității Lille. OLA (Observatory on Local Autonomy) este o rețea de profesori, cercetători și funcționari publici, specializată în studiul autonomiei locale și al descentralizarii.
Președintele rețelei este profesorul Stéphane Guérard de la Universitatea din Lille. Rețeaua este compusă din peste 72 de echipe în Europa (peste 400 de membri, majoritatea profesori universitari și înalți funcționari publici specializați în administrația publică) și 35 de echipe în afara Europei (de exemplu în Japonia, membrul rețelei noastre este domnul Shunsuke Kimura de la Universitatea Meiji din Tokyo, sau Canada domnul profesor Guillaume Rousseau de la Universitatea Sherbrooke din Québec).
Ca gestionar științific al acestei rețele am marea responsabilitate de a răspunde cu celeritate (în engleză și franceză) cerințelor membrilor, dar și conducerii rețelei, privind: organizarea conferințelor (ultima la Sibiu, în România, pe data de 24 și 25 mai 2019 în colaborare cu Institutul de Științe Administrative Paul Negulescu, al cărui membru sunt), publicarea articolelor științifice, actualizarea site-ului OLA http://www.ola-europe.eu/, organizarea ședințelor, redactarea minutelor ședințelor, colaborarea cu alte instituții partenere (Comitetul regiunilor https://cor.europa.eu/fr, Consiliul comunelor și regiunilor din Europa https://www.ccre.org/fr, Institutul internațional al științelor administrative https://www.iias-iisa.org/, etc), redactarea Newsletterului OLA (două numere pe an în engleză și franceză). Sunt asistent universitar în cadrul Universității din Lille și predau Dreptul funcției publice franceze și Dreptul european la studenții francezi. Experiența bogată dobândită în Franța ca doctorand mă va ajuta pentru viitoarea mea carieră academică în România. În cadrul activității mele academice mă mândresc cu faptul că sunt de la ţară, cu faptul că Mihai Eminescu a fost la Florești în anul 1878, fiind găzduit în casa stră-stră-bunicului meu, preot la acea vreme, și cu Constantin Brâncuși, ambasadorul cultural al Gorjului în lume”, ne-a declarat Antoniu Tudor.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul