Pensionarii nu sunt interesaţi de biletele de tratament în perioada Sărbătorilor Pascale


Pensionarii din Gorj nu sunt interesaţi să obţină biletele de tratament oferite de Casa Judeţeană de Pensii în perioada Sărbătorilor Pascale. Ioana Tălău, directoarea Casei de Pensii Gorj, a spus că pentru perioada respectivă sunt oricum alocate mai puţine bilete. Pensionarii preferă să stea acasă cu familiile de sărbători în loc să meargă într-o staţiune balneoclimaterică, unde pot beneficia de tratamentele prescrise de medicul specialist.

Ioana Tălău a spus că, în general, există un interes din partea pensionarilor şi pentru staţiunile care nu aparţin Casei Naţionale de Pensii. Astfel, este necesară achiziţia locurilor prin licitaţie publică. Primele locuri în astfel de staţiuni vor apărea la începutul lunii iunie.

Vox 1 Ioana Talău

Directoarea Casei Judeţene de Pensii Gorj a precizat că sunt puţini pensionari interesaţi să facă Paştele într-o staţiune balneoclimaterică. De vină este şi starea vremii, în această perioadă temperaturile fiind mai scăzute. Biletele nevalorificate în extrasezon vor putea fi valorificate înspre finalul anului, iar, în acest sens, se vor purta negocieri cu administratorii de unităţi de cazare şi centre de tratament.

Vox 2 Ioana Talău





Cititi tot articolul