Pe Șuşiţa Verde


Mai zilele trecute având drum prin zonă am tras o tură şi pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum s-au mişcat lucrurile după ce am semnalat că mai mulţi localnici din Vaidei aruncă resturile menajere exact pe locurile unde râul spală malurile ca mai apoi să dispară în subteran pentru a apare pe Valea Sohodolului mai precis în perimetrul La Cuptor- Gârla Vacii. Pe timpul precipitaţiilor atmosferice apele spală respectivele deşeuri iar apoi pătrund în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo exact în cursul de apă din apropiere contaminându-l.
Ori cam în aceaşi porţiune (din dreptul Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei undeva în dreptul noului punct al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici si speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice. Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde- Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV pina in apropierea cursului Sohodolului. Mai precis în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte) unde hidrologii susţin ca există un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zona.
Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd în subteran (lucru cunoscut de localnici si care se poate observa cel mai bine in perioadele secetoase cind se vad chiar fisurile pe fundul albiei Susitei Verzi) în mai multe zone printre care şi în cea unde se aruncau mizeriile din Vaidei ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare . Care izvoare pot fi contaminate accidental de la respectivele deşeuri acţiunea necugetată a câtorva localnici din Vaidei putând afecta negativ comunităţile din aval.
Meritoriu este faptul că în perioada când am fost prezent pe vale şi am făcut fotografii (unde în unele dintre acestea se poate vedea debitul din porţiunea după cascadă unde este şi staţia de captare a apei ce merge pentru alimentarea mun. Târgu–Jiu scade vertiginos pentru a seca şi a reapare la suprafaţă undeva la mijlocul localităţii Curpen) curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în vale a fost accidentală şi sperăm să nu mai relatăm alte deversări de reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi.
Pentru cei care nu au înţeles încă trebuie să repetăm la final că noi nu suntem în căutare de subiecte tari cum am fost acuzaţi şi vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei în vigoare.
Mugurel PETRESCU



Cititi tot articolul