Paşte în familie pentru 60 de copii din sistemul DGASPC Gorj


Pentru copiii instituţionalizaţi, cea mai mare bucurie este să stea cu familia! 60 de copii din sistemul rezidenţial gorjean au prilejul de a petrece vacanţa de Paşte în sânul familiei.

Ei se vor întoarce în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) la începutul lunii mai. Pe perioada şederii lor acasă, reprezentanţii DGASPC Gorj îi vor monitoriza, astfel încât să nu apară probleme.
La nivelul judeţului nostru sunt câteva sute de copii în sistemul rezidenţial. Din păcate, nu toţi au posibilitatea de a petrece timp şi cu familiile lor. Totuşi, câteva zeci dintre ei au prilejul de a petrece vacanţa de Paşte acasă, cu părinţii sau rudele. „În acest an, 60 de copii din sistemul de protecţie specială vor petrece Sărbătorile Pascale în familiile naturale. O altă familie și-a manifestat dorinţa de a lua acasă doi copii, în această perioadă. Pentru ceilalţi copii, care vor rămâne în centrele subordonate DGASPC Gorj, s-au pregătit programe de activităţi specifice Paștelui. De asemenea, copiii vor beneficia de un meniu pascal tradiţional”, a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul