Pasionaţii de cinematografie, aşteptaţi la Festivalul Video Art


Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și Clubul Video ART organizează cea de-a XI-a ediție a Festivalului concurs internațional Video ART pentru adolescenți, aflat sub patronajul Uniunii Internaționale de Cinema(UNICA). Evenimentul are loc la Suceava, în perioada 6 – 9 iunie 2019. La acest concurs pot participa adolescenți din întreaga Europă și nu numai, pasionați de cinematografie.

Cele două secțiuni ale festivalului, film de scurtmetraj şi spot publicitar cu impact social, vor întruni nominalizările juriului internațional alcătuit din reprezentanți ai cinematografiei și artei teatrale din România și străinătate. Acestora li se vor adăuga membri ai Comitetului internațional al Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA).
,,La etapa finală sunt așteptate 20 de echipaje(elevi și profesori) nominalizate, care vor derula proba de film, în urma acesteia stabilindu-se ierarhia internațională a festivalului. Noutatea acestei ediții constă în introducerea unei secțiuni dedicate studenților până în 20 de ani, ce urmează cursurile unor facultăți, altele decât cele cu profil cinematografic(regie, operator imagine, teatru etc.)”, se arată într-un comunicat de presă al IŞJ Gorj. Termenul limită de trimitere a proiectelor cinematografice este 15 mai 2019. ,,Întrucât, din motive obiective, ediția de anul acesta se va derula cu o săptămână mai târziu decât a fost anunțată inițial, filmele mai pot fi trimise și după data limită(câteva zile), cu condiția anunțării organizatorilor”, mai anunţă organizatorii.
A.C.



Cititi tot articolul