PARTICIPARE REDUSĂ LA DEZBATEREA BUGETULUI


Prezență redusă la dezbaterea publică privind bugetul municipiului Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu i-a invitat pe cetățeni la discuții, în ziua de Florii. Deși numărul participanților a fost mic, edilul s-a arătat mulțumit de acțiune. Social-democrații gorjeni cred însă că întâlnirea a fost o jignire adusă târgujienilor.

De sărbătoarea Floriilor, târgujienii au fost invitați la discuții pe tema banilor de care dispune bugetul orașului. Municipalitatea a organizat în premieră o dezbatere publică, însă, din păcate, nu a strâns prea mulți cetățeni interesați în sală. Primarul susține că ziua de duminică a fost singura în care a avut o sală disponibilă în oraș.

Din sală au lipsit consilierii puterii. Viceprimarul Aurel Popescu susține că nu a participat la întâlnirea cu cetățenii, deoarece nu a fost de acord cu modul de organizare a acțiunii.

Bugetul orașului va fi votat în această săptămână, mai exact în ultima zi înainte de minivacanța de Paște.

Articolul PARTICIPARE REDUSĂ LA DEZBATEREA BUGETULUI apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul