Părintele iconom Alexandru Eugen Cornoiu a fost condus recent pe ultimul drum de către numeroşi credincioşi gorjeni în localitatea Godineşti, satul Arjoci.
Slujba de înmormântare a fost săvârşită de către un sobor de 15 preoţi în biserica cu hramul ,,Sfinţii apostoli Petru şi Pavel’’, după rânduiala specială în cazul clericilor, iar după săvârşirea slujbei a fost prezentat şi un cuvânt din partea ÎPS Părinte IRINEU, mitropolitul Olteniei, pentru mângâierea…