Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că viitoarea parcare de la Stadionul Municipal va fi una cu plată. Potrivit edilului, vor fi disponibile 200 de locuri în parcarea subterană și 100 de locuri la suprafață. Acestea vor fi suficiente, astfel încât să preia autoturismele care acum sunt de regulă parcate în zona centrală a orașului. Edilul a mai spus că își dorește ca parcarea de la Prefectura Gorj să fie tot timpul disponibilă, iar toată lumea să folosească locurile de parcare de la Stadionul Municipal. Marcel Romanescu a precizat că polițiștii locali vor veghea ca nicio mașină să nu mai fie lăsată pe străzile din centru, imediat ce va fi deschisă parcarea de la arena sportivă.
Vox 3 Marcel Romanescu