După o perioadă secetoasă, Universitatea Craiova a revenit cu victorie în Liga 1, odată cu debutul lui Corneliu Papură ca antrenor principal. Oltenii au dominat clar ostilităţiile pe terenul Astrei, care a arătat ca o echipă debusolată, fără nerv. Chiar şi aşa, nu putem spune că oaspeţii au impresionat, au fost neinspiraţi în atac, dar ceva mai siguri pe faza defensivă. Unicul gol al Craiovei a fost marcat de Mihăilă, în minutul 69. Până atunci, “juveţii” au mai irosit un penalty, prin “ratangiul” Carlos Fortes (`61), dar au fost şi privaţi de o lovitură de pedeapsă, când Bancu a fost secerat în careu de către Erico (`63). A fost totuşi un succes de moral pentru craioveni, care joi încearcă o minune înainte de Paşti, să întoarcă scorul (1-2) pe terenul Viitorului pentru o nouă finală de Cupă. La finalul meciului, noul antrenor al Ştiinţei, Corneliu Papură, a declarat că echipa sa mai are resurse, mai ales pe fază ofensivă. Papură l-a îmbărbătat şi pe Carlos Fortes, care nu găseşte drumul spre gol de când s-a transferat la Craiova.
“Cred că se poate mai mult. Aștept mai multă personalitate de la elevii mei. Chiar dacă suntem pe locul 3, având în vedere condițiile și lotul Universității, eu cred că se poate mai mult. Am meritat victoria, am jucat bine, am avut posesie bună. Astra a avut o singură situație de gol, pe contraatac. Trebuia să tranșăm jocul mult mai devreme după numărul ocaziilor pe care ni le-am creat. Mă bucur pentru debutul cu victorie, dar mai mult mă bucură că jucătorii au avut posesie. Vedem care va fi jocul rezultatelor. Avem o echipă care poate foarte uşor termina în primele două. La penalti este o chestie de concentrare și de inspirația pe care o ai. Se poate rata, dar important este că avem un vârf de calitate și cu siguranță va înscrie. Fortes are calități extraordinare, are forță și tehnică și va marca. Cu siguranță este un meci important cel cu Viitorul, de joi. Trebuie să ne recuperăm. Îmi doresc să putem concretiza mult mai multe dintre ocaziile pe care ni le vom crea“, a declarat Corneliu Papură.
Bancu: “Este o victorie foarte mare”
Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, a declarat că fotbaliştii Ştiinţei trebuie să treacă peste plecarea lui Mangia şi să se concentreze pe finalul de sezon.
Bancu a mai spus că succesul cu Astra este extrem de important, deoarece Craiova era în pericol să piardă podiumul. “Este o victorie foarte mare, pentru că Viitorul era la un punct de noi și trebuia să câștigăm ca să ne menținem pe locul trei. Am fost puțin debusolați după plecarea lui Devis Mangia, nu ne așteptam, dar am zis că așa este în fotbal, se poate schimba oricând antrenorul, iar noi, fiind jucători profesioniști, trebuie să ne vedem de treabă, să ne pregătim foarte bine cu antrenorul pe care-l avem. Corneliu Papură este un antrenor bun, în timpul scurt pe care l-a avut a pregătit foarte bine acest meci cu Astra, ne-am creat multe ocazii, am marcat doar un gol, dar până la urmă am câștigat și asta este cel mai important“, a declarat Bancu. Căpitanul a spus că-şi va asuma executarea loviturilor de la 11 metri. “Fortes este atacant, are nevoie de goluri pentru a fi în formă la fiecare meci, și am zis de la început că dacă o să avem penalti o să-l las pe el. A ratat, deci data viitoare cu siguranță voi bate eu“, a spus fotalistul de bandă.
“Debut” şi pentru Mihăilă
Meciul de la Astra a fost special şi pentru Valentin Mihăilă, jucătorul Craiovei reuşind primul său gol în Liga 1. Tânărul fotbalist a declarat că a avut o mare satisfacţie, mai ales că vizitatorii au obţinut şi victoria. Acum, Craiova îşi îndreaptă “tunurile” spre Viitorul. “Sunt foarte fericit pentru acest gol, dar mă bucur mai mult pentru cele trei puncte pe care le-am obținut. Nu ne așteptam la despărțirea de Devis Mangia, ne-a părut rău, dar a venit Mister și ne dorim să facem o treabă cât mai bună cu el. Îl știu foarte bine pe Corneliu Papură, pentru că am mai lucrat cu el și la echipa a doua, ne înțelegem bine și s-a văzut și în această seară că a avut încredere în mine. S-a schimbat ceva în sistem, a încercat să facă unele lucruri, ne-au ieșit câteva în meci și sper să continuăm pe această linie. Ne va aștepta un meci foarte greu la Viitorul, trebuie să înscriem minimum două goluri. Ați văzut ce meciuri sunt între noi și Viitorul, două echipe care joacă fotbal, și ne dorim ca la final să ieșim învingători“, a declarat Mihăilă. Returul dintre Viitorul şi Universitatea Craiova se joacă joi, 25 aprilie, de la ora 19.45.
Cătălin Pasăre