Pandurii – „U“ Cluj 0-1 / Stadionul e frumos, dar fotbalul e tare jos!


Pandurii Târgu Jiu – „U“ Cluj era
meciul cu mare însemnătate pentru iubitorii fotbalului din Gorj. În jurul
acestui joc planau două lucruri importante. Primul este legat de inaugurarea
noului stadion „Municipalׅ“ (12.500 locuri), asta după mai multe amânări și multe
discuții legate de bani. Al doilea aspect îl reprezenta debutul lui Tiberiu
Bălan pe banca pandurilor, deci un nou început sau, și mai bine zis, un prim
pas salvarea de la retrogradare.

Din păcate, revirimentul mult așteptat nu s-a produs, „U“ Cluj s-a impus cu 1-0 și, momentan, Pandurii rămâne fără victorie pe propriu teren. Ușor stânjenitor este că nici stadionul nu a fost plin, doar 7.000 de spectatori au venit să-și vadă favoriții în noua casă. Asta cu toate că jucătorii formației din Târgu Jiu aveau mare nevoie de publicul de altădată.

Nicki Pîrvulescu le-a stricat sărbătoarea gorjenilor

Disputa de astăzi, de pe noul
„Municipalׅ“, a fost decisă de Nicolae Popescu, unul dintre produsele recente
ale gorjenilor. „Nicki“ este un fotbalist plecat iarna trecută de la Pandurii,
la „U“ Cluj, din postura de golgheter. În această seară a înscris cu un șut
printre picioarele portarului Iulian Dinu (’17), dar nu s-a bucurat pentru reușita sa. Nicki a indicat
acest lucru ridicând mâinile imediat după reușită, semn că inima sa bate încă
pentru Pandurii Târgu Jiu.

Pandurii: Iul. Dinu – P. Chiş, Oiţă, Vişan, Vasilescu – Lu
Yuefeng, Erhard (’90, D. Ciobanu) – Al.
Dinu, Takahashi, Şendroiu (’64, Rașoveanu) – R. Filip (’72, D.
Unguru). Antrenor: Tiberiu Bălan.

„U“ Cluj: Dur-Bozoancă – Kay, Art. Crăciun, Inacio Miguel – Guedj (’74, Andre Ceitil),
G. Florescu, Dican, Tiago Gomes – Nic. Pîrvulescu (’90, R. Takacs), Goga (’86, Gavra),
Al. Pop. Antrenor: Adrian Falub.

Cartonașe galbene: Vișan
’71, Takahashi ’90+3 / Florescu ’50, Erhard ’58, Tiago Gomes ’82, Gavra ’90+1.

Au arbitrat: George Cătălin Găman (Craiova) – Dragoş Mihai Iliescu
(Craiova), Florin Păunescu (Vâlcea); Dorin Petru Voina (Reşiţa).

Observatori: Cristina
Babadac (Alexandria), Viorel Lolea (Reşiţa).

Adrian Falub: Victoria este absolut meritată

Antrenorul formației „U“ Cluj,
Adrian Falub, s-a bucurat că misiunea sa „șepcilor roșii“ a fost îndeplinită.

„S-a făcut un stadion frumos aici. M-aș bucura ca publicul să se întoarcă la stadion, pentru că și Pandurii a fost o echipă importantă și a fost destul timp prin pribegie. Le urez baftă în continuare. Am venit să jucăm fotbal și ne bucurăm că am câștigat. Victoria este absolut meritată. În momentul acesta noi trebuie să facem puncte și să ieșim din zona retrogradării. Cu victoria asta am ieșit din acea zonă periculoasă, dar ne așteaptă destule meciuri grele și trebuie să facem cât mai multe puncte până în iarnă“, a declarat Adrian Falub, la Digi.

Tibi Bălan, încântat de ce a găsit la Pandurii

La rândul său, noul tehnician al
gorjenilor, Tibi Bălan, consideră injust rezultatul, a fost mulțumit de
evoluția elevilor săi și este convins că vor apărea și punctele în contul
echipei sale.

„A fost un meci dificil și mă așteptam să fie și mai dificil. Mă bucur că băieții au înțeles multe lucruri, pe care nu mă așteptam să le prindă așa, din zbor, și sunt mândru de ei. Au făcut un meci bun din punctul meu de vedere. Au avut multe ocazii, trei-patru, poate și un penalti, și nu am ce să le reproșez. Cu puțină calitate la finalizare cred că scorul putea fi invers. Clujul a avut două șuturi la poartă și a dat un gol. Noi am avut posesia atât timp cât am putut fizic, ne-am dus peste ei și e păcat că n-am marcat. Avem un atacant tânăr, are 17 ani, și nu pot să-l condamn că a ratat. A fost și miza jocului mare, a fost lume multă în tribună și presiunea a apăsat pe umerii jucătorilor, dar eu cred că s-au autodepășit. Eu încerc să implementez o metodologie din asta de fotbal modern, cu mingea jos“, a spus tehnicianul de 38 de ani.

„Atmosfera din tribune a fost foarte frumoasă și sper să tot fie așa. Păcat că următorul joc de aici este abia peste cinci săptămâni, pentru că am înțeles că Daco-Getica s-a retras și vin două meciuri în deplasare. Abia aștept, sincer, să revenim aici“, a completat Tibi Bălan.

Citește și: Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (25-28 octombrie)



Cititi tot articolul