Fotbaliştii Pandurilor au încredere că vor obţine primul succes al sezonului împotriva Gloriei Buzău. Pe locul 19, cu un punct la activ, gorjenii dau piept cu o formaţie cu ambiţii mari. Vizitatorii au patru victorii în cinci runde şi vin la Târgu-Jiu ca favoriţi. Portarul Mihai Cotolan a declarat că amfitrionii vor avea în faţă o trupă experimentată, dar pandurii pot ieşi din partea inferioară a clasamentului. Mai mult, goalkeeperul gazdelor crede că actuala formaţie poate avea o linie de clasament superioară celei din sezonul trecut. ,,Suntem conştienţi că începutul de campionat nu este tocmai cel pe care l-am dorit, însă ne aşteaptă un meci important, cu un adversar destul de puternic, care abia etapa trecută a simţit gustul înfrângerii. E o echipă care stă bine din toate punctele de vedere, mai ales financiar, la care evoluează jucători cu experienţă, care au jucat şi în Liga 1. Trebuie să ne gândim la jocul nostru, la ceea ce avem noi de făcut. Suntem conştienţi că dacă fiecare îşi face datoria în teren nu avem cum să nu reuşim. Din punctul meu de vedere, fiecare echipă care vine la Târgu-Jiu crede că meciul este jucat, câştigat dinainte. Chiar dacă plecăm cu şansa a doua, trebuie să avem încredere în noi, în jocul nostru şi sunt sigur că o să scoatem un rezultat pozitiv. Sunt sigur că putem depăşi rezultatele pe care le-am avut anul trecut, dar numai cu perseverenţă şi multă muncă”, a spus Cotolan. Fundaşul Alexandru Vasilescu a declarat că, în ciuda rezultatelor, atmosfera este una bună la Târgu-Jiu, iar echipa este gata să obţină primul succes. Jucătorul de bandă a mai spus că echipa poate evita retrogradarea şi în acest sezon, deşi nu a arătat o formă bună în debutul campionatului. ,,Suntem optimişti pentru meciul de sâmbătă. Trebuie să începem să luăm puncte, sper să obţinem victoria. Plecăm cu şansa a doua, dar vă garantez că o să fie un meci foarte bun din partea noastră. Suntem pregătiţi fizic şi moral. Eu spun că am făcut un meci destul de bun la FC Argeş, iar echipa începe să se omogenizeze. Cu toate că avem numai un punct, noi suntem uniţi, atmosfera din vestiar este bună şi vrem să ducem clubul cât mai sus. Trebuie să spargem gheaţa şi presimt că o să o facem chiar în acest meci. Suntem jucători tineri, dar eu spun că o să rămânem în liga secundă”, a afirmat Vasilescu.
Pandurii – Gloria Buzău se joacă sâmbătă, de la ora 11.00.
Cătălin Pasăre