COMUNICAT
Municipiul Târgu-Jiu a fost, în weekend, gazda celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului“. Iubitorii acestui gen muzical au putut urmări, la Teatrul de Vară, recitaluri extraordinare oferite de Maria Gheorghiu, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Dan Vană, Emeric Imre și Jimi Laco, Adrian Beznă, Ovidiu Mihăilescu, Adrian Mărgineanu și Grupul Clipa/
Festivalul a fost organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Școala
Populară de Artă, Primăria și Consiliul Local al
Municipiului Târgu Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale Gorj, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare
„Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, în colaborare
cu Asociația ″Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni″, posturi de radio și televiziuni naționale și
locale, publicații, societăţi comerciale, organizații neguvernamentale.
Juriul festivalului,
format din artiști consacrați și cunoscuți ai genului folk, precum și
poeți și personalități importante ale culturii românești, a avut o misiune
dificilă.
PALMARES FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ FOLK ŞI BALADĂ “POARTA SĂRUTULUI”, ediţia a XVIII-a, 9-11 august 2019
Marele premiu și trofeul festivalului: ANA-MARIA FILIP (Iași) – oferit de Consiliul Judeţean Gorj prin Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu
Premiul I: Trupa “Omnis” (București) – oferit de Centrul de
Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”
Premiul II: Diana Porca
(Bistrița) – oferit de Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu
Premiul III: Marius Barbu (Bușteni) – oferit de
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj
Premiul “Viorel Gârbaciu”: Alina Amon (Craiova) –
oferit de Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu
PREMII SPECIALE
Premiul special pentru compoziție
“Liviu Nechita”: Daria-Andreea Boghean ( Târgu Neamţ) – oferit de Dan Vană
Premiul special “George Stanca”
pentru cea mai bună voce din festival: Rareș-Andrei Păuna (București) –
oferit de Dan Vană
Premiul special din partea Asociaţiei
“Viorel Gârbaciu” : Sergiu Pârvulescu (Vulcan) – oferit de Aurelian Gârbaciu
Premiul special pentru sensibilitate
artistică “România Perpetuă”: Luminiţa Elena Donisă (Petroşani) – oferit de Adrian Beznă.
Premiul special Stephan Geraksiev: Sergiu Pârvulescu (Vulcan)-
oferit de Sorin Minghiat
„Scopul festivalului-concurs este de a descoperi și promova noi talente interpretative și de creație ale muzicii folk. Felicităm tinerii câștigători și le urăm succes pe mai departe! Mulţumim, vouă, mass-media pentru sprijinul și interesul acordat acestui eveniment, dar şi pentru modul profesionist de mediatizare a festivalului!”, transmite conducerea Școlii Populare de Arte din Târgu-Jiu