Acasă infoGorj Pagina 2424

S-au făcut listele cu beneficiarii Legii 197/2021

Complexul Energetic Oltenia face liste cu cei care îndeplinesc condițiile de pensionare pe Legea 197/2021. La termocentrala din Rovinari, de exemplu, sunt peste 300 de salariați care îndeplinesc acum condițiile. Până la finalul anului...

Mii de profesori gorjeni, în grevă generală – La unele colegii din Târgu-Jiu, elevii...

Peste 70 la sută dintre profesorii gorjeni au semnat pentru declanșarea grevei generale, dar toți s-au solidarizat și au comunicat că părinții ar trebui să-și țină copiii acasă. În Gorj învață în jur...

Emoții, lacrimi și aplauze la festivitatea de premiere a Cetățenilor de Onoare ai municipiului...

Ședința festivă, organizată se municipalitate pentru a-și arăta considerația la adresa noilor Cetățeni de Onoare ai orașului dar și pentru olimpicii municipiului, eveniment organizat, vineri în incinta, Universității „Constantin Brâncuși”, a fost una...

Comuna Câlnic, campioană la panouri fotovoltaice instalate prin AFM

Un consilier local din Câlnic a ajutat 14 familii din comuna sa, să își pună pe acoperișul caselor fotovoltaice. Comuna Câlnic a ajuns peste noapte, comuna din județul Gorj cu cele mai multe...

Gorj: Peste 100 de firme dizolvate în trei luni

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 28,51%, în primele trei luni din an, până la 10.709, faţă de 8.333 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cele...

Ca la noi, la nimeni – Duși cu zăhărelul ani de zile, profesorii nu...

Motto: „Numai în România înalta trădare e un mare merit, numai la noi e cu putință ca valeți și slugarnici să fie miniștri, deputați, oameni mari.” – Mihai Eminescu Situația cu va fi sau...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Cuvânt despre vindecarea celor opt gânduri ale răutăţii –...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!    Sfântul Ioan Casian este considerat întemeietorul monahismului în Apus, iar, scrierile sale sunt cea mai bună sinteză a vechiului monahism răsăritean, dovedindu-se o «punte» de legătură între...

Gilortul termină sezonul pe podium

Evoluţia peste aşteptări a echipei Gilortul Târgu Cărbuneşti din acest sezon s-a materializat cu cea mai bună clasare a gorjenilor din Liga a treia. Elevii lui Mario Găman şi Bobi Staicu au terminat...

A câștigat Cupa Poliției Locale la tir

Poliţia Locală Târgu Jiu a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, competiția sportivă de tir „Cupa Poliției Locale”, ediția a doua. În acest an au participat 11 poliții locale din șase județe. Este vorba...

Centenarul Eroului Necunoscut, 17 mai 2023, comemorat la Cimitirul Rasovița, Gorj

Miercuri, 17 mai 2023, s-au împlinit 100 de ani de la așezarea în mormânt a Eroului Necunoscut al României, ales ca simbol al eroismului național, eveniment relevat prin dăinuirea în timp a Monumentului...