„Pacienţi” sub acoperire în spitale


Ministerul Sănătăţii a început să trimită „pacienți sub acoperire” în spitale, pentru a depista cadrele medicale care iau şpăgi de la bolnavi. Măsura face parte din strategia anticorupţie pe care ministerul trebuie să o aplice până în 2020. „Nu este o idee a mea, este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 – povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici”, a declarat Sorina Pintea, într-o intervenţie televizată.
Trimiterea acestor pacienți sub acoperire în spitale a început de trei săptămâni, până acum având loc cinci astfel de acţiuni. „În acest moment, o persoană a părăsit spitalul. (…) Pentru unii care nu respectă nişte reguli nu trebuie să sufere toţi care lucrează în sistemul medical. Până la urmă trebuie să învăţăm că există nişte reguli şi trebuie să le respectăm”, a menţionat ministrul Sănătăţii, care a precizat că se referă doar la cei care condiţionează actul medical. În scurt timp, în spitale şi pe uşile cabinetelor medicale vor apărea afişe împotriva mitei. „Pacientul este obişnuit să meargă la doctor cu atenţii, având senzaţia că dacă nu dă sau cineva nu primeşte, actul medical pe care îl solicită nu va fi cel de calitatea pe care şi-o doreşte. Pacientul trebuie să înţeleagă că medicii au salarii mari în acest moment şi că nu este nevoie să le suplimenteze cu aceste şpăgi”, a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
I.I.



Cititi tot articolul