Un operator de salubritate județean va colecta deșeurile din comunele gorjene. În momentul de față sunt 20 comune care au apelat la serviciile firmei de salubritate care a fost angajată de Asociația de dezvoltare intercomunitară în domeniul serviciilor publice de salubrizare “ADIS”. Aceasta funcționează la nivelul Consiliului Județean Gorj.
Luis Popa, directorul Servicului Județean pentru Gestionarea Deșeurilor Gorj, a declarat că primarii au probleme cu serviciile proprii de salubritate sau cu firmele angajate la nivel local. Astfel, o parte a primăriilor, cum ar fi cele din Stejari sau Negomir au decis să apeleze la serviciile operatorului județean, o companie din București, cu activitate în patru județe. La Stejari, de exemplu, deșeurile au rămas neridicate săptămâna aceasta, însă edilii au apelat operatorul județean.
Luis Popa preconizează că până pe 1 septembrie peste 40 de primării din cele 70 vor beneficia de servicii de salubritate în cadrul ADIS. Șeful Serviciului Județean pentru Gestionarea Deșeurilor Gorj, a menționat că inclusiv Stațiunea Rânca va fi deservită de utilajele operatorului desemnat la nivel județean.
În schimb, la Târgu Jiu, unde se colectează cea mai mare cantitate de deșeuri sunt și cele mai mari probleme. Municipalitatea a refuzat să apeleze la serviciile operatorului județean, deși există multe zone unde sunt deșeuri abandonate.
Cele mai multe sunt deșeuri provenite din construcții pe care localnicii de la gospodării le abandonează în diferite puncte la marginea orașului .În ultima lună Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi pentru depozitarea necontrolată a gunoiului.