O tânără de 21 de ani din Țicleni, careia i s-a făcut o cezariană la Spitalul Târgu-Cărbunești, a murit pe masa de operație la Craiova!


Alexandra Ionela Corbescu de 21 de ani din Țicleni a decedat miercuri seara la ora 22.00 la Spitalul nr.1 din Craiova, unde fusese adusă cu o ambulanță după ce a suferit o operație de cezariană în cursul zilei de ieri la Spitalul Târgu-Cărbunești. Pacienta a fost operată de doctorița Mădălina Roibu, care i-a urmărit sarcina, și de dr.Cătălin Tănase. După ce a adus pe lume un băiețel sănătos cu o greutate de 3200 de g, la o oră după cezariană a intrat în stop cardio respirator. Medicii de la Cărbunești au încercat să o resusciteze, aparținătorii spunând că nu aveau în spital medicația necesară, personalul fiind văzut pe timpul intervenției trecând drumul la farmacie pentru cumpărarea acestora, dar fără prea multe rezultate. Cu greu, pacienta a fost transportată la Craiova după ce familia a sunat la 112, medicii din dând umeri pe motiv că nu pot apela un elicopter SMURD, pe motiv că acesta nu poate ateriza la Târgu Cărbunești. Pacienta, pe jumătate moartă, a fost dusă cu o amulanță miercuri la ora 18.00 la Craiova, ca aceasta să moară câteva ore mai târziu.

Alexandra Ionela Corbescu era programată la cezariană pentru 26-27 octombrie, dar s-a dus ieri la spital la doctorița Roibu, pentru un control, iar medicul ginecolog a decis că trebuie operată imediat. Soțul femeii, care mai avea acasă un băiețel de 4 ani, născut tot prin cezariană, a fost uimit când a aflat, telefonic, că doctorița Roibu o oprește pe aceasta în spital, la Târgu-Cărbunești, pentru a naște în acea zi. Alexandra Corbescu nu își luase nimic de acasă pentru naștere. A intrat în operația de cezariană în jurul orei 10.00 iar pe la 12.00, ieri, a ieșit din operație fericită că aduse pe lume al doilea copil.

,,A sunat-o pe sora ei la telefon și în timp ce discuta a sesizat soara că se auzea doar un mormăit. Practic atunci soției i s-a făcut rău, a intrat în comă și a ajuns iarăși pe masa de operație. Eu eram acolo, dar medicii nu ne-ai lăsat să intrăm să o vedem deoarece ne-au spus că ea este în stop cardio-respirator și nu e bine să o vedem. Este posibil să o fi operat din nou, mie nu mi-au zis nimic. Doctorița Roibu plecase acasă și deși am vrut să vorbesc cu ea, dr.Tănase și asistentele mi-au spus că medicul soției nu vine de acasă, motiv pentru care nici nu au sunat-o pe aceasta. Nu ne-au spus că e grav, deși noi am cerut să o ducem în altă parte cu un elicopter SMURD. Doctorul Tănase mi-a spus că nu are unde ateriza elicopterul, că durează, că se întoptează. Nu au chemat nici măcar o ambulanță să o ducă în altă parte. Doar când am sunat la 112 s-a făcut ceva, asta după ce mi s-a spus telefonic de operator că dr. Tănase trebuie să sune, nu eu, pentru ca soția să fie transferată. M-a șocat faptul că nu aveau cele necesare în spital, iar în timp ce soția era resuscitată, asistentele fugeau la farmacie și se întorceau cu siringi că nu aveau în spital. Eu le-am văzut cu cutii luate de la farmacie. Abia după patru-cinci ore soția mea, în stare gravă, a fost trimisă la Craiova cu o ambulanță. Nu se poate așa ceva”, a declarat Alexandru Gheorghe Dorian.

Alexandra a fost dusă cu ambulanța la Craiova, iar o oră și jumătate după decesul acesteia cei de acasă au fost anunțați că aceasta a murit la spital.

,,Vom face plângere pentru malpraxis. Doctorița Roibu și doctorul Tănase nu au intervenit cum trebuia în cazul soției. Operația de cezariană, a doua, dacă era cu risc nu trebuiau să o facă la Cărbunești. Și-au bătut joc de viața ei, nu i-au făcut nimic după ce ea a intrat în comă iar de trimiterea ei la alt spital nici vorbă. Cred că nu avrut să o trimită în altă parte, conștienți că va muri la Cărbunești. Au lăsat doi copii fără mamă și o familie îndurerată peste poate”, a completat Alexandru Gheorghe Dorian.

În urmă cu patru ani, Alexandra a suferit o altă cezariană tot la spitalul din Cărbunești dar cu un alt medic. Cei doi trăiau în concubinaj de 5 ani.    

Bărbatul a cerut astăzi la spitalul din Craiova să îi facă autopsie soției pentru a cunoaște cu exactitate cauzele decesului, acesta obținând doar răspunsuri ,,nu știu ,, ,,o să vă spună doctorul mai târziu,, și de la personalul medical al unității spitalicești din Craiova.



Cititi tot articolul