O singură polițistă din Gorj, delegată la mare


Printre cei 180 de polițiști din România delegaţi, de ieri, în staţiunile de la Marea Neagră, pentru a asigura ordinea, se află și Simona Zgovancu Popescu, singura femeie din cadrul IPJ Gorj care va acționa pe litoral. Are 32 de ani, este ofițer în cadrul Serviciului de Ordine Publică și, pentru prima dată în cei 12 ani de activitate, va acorda sprijin colegilor constănţeni. ,,Este prima misiune pe litoral, în cei 12 ani de activitate. Perioada este de o lună de zile. Pentru mine este o nouă experiență în carieră. O sa plec începând cu 1 august. Când mi s-a făcut propunerea, nu am ezitat niciun moment să accept”, a declarat Simona Zgovancu Popescu, pentru Gorjeanul. Tânăra este căsătorită și are o fetiță de opt ani, care o va vizita atunci când va merge în vacanță. ,,Vor veni o săptămână în concediu, soțul si fetița, nu vor sta toată perioada”, a mai declarat ofițerul din cadrul Serviciului de Ordine Publică. În total, zece angajați ai IPJ Gorj au fost delegați la mare: nouă bărbați și o singură femeie, Simona Zgovancu Popescu.,,În perioada 27 iunie – 4 septembrie, pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din județul Constanța, vor acționa polițiști din țară, de la formațiunile de ordine publică, investigații criminale și criminalistică, pentru a acorda sprijin colegilor constănțeni. Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului. În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violență, inclusiv cea intrafamilială. De asemenea, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturime, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române. Oamenii legii au și câteva sfaturi pentru turiști. ,,Indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare deoarece, printre amabili şi binevoitori, puteţi întâlni şi persoane rău intenționate! Când mergeți la plajă, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente! Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor! Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate! Nu uitați: polițiștii sunt prietenii copiilor! Învățați-i să apeleze la polițiști ori de câte ori au nevoie de sprijin”, se mai precizează în comunicatul IGPR.
L.F.



Cititi tot articolul