O petrecere udată din belșug cu alcool s-a terminat prost. Unul dintre participanții la petrecerea aniversară a unui vecin l-a bătut pe un altul. Agresorul a fost reținut, victima a ajuns la spital.
Scandalul a avut loc în localitatea Slivilești, din județul Gorj. Un bărbat în vârstă de 35 de ani l-a bătut pe un altul, în vârstă de 64 de ani până l-a băgat în spital, a anunțat gorjeanul.ro.
„La data de 27 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au reţinut pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 35 de ani, din comuna Slivileşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.
Bărbatul, la data de 25 mai, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Slivileşti, în timp ce aceştia se aflau la ziua onomastică a unui vecin. Persoana vătămată a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În diaspora au suferit și votanții, și oamenii din consulate! În Almería, românii au votat în trei ore și jumătate pentru alegerile din România și în 10 minute pentru “localele” din Spania!
Post-ul O petrecere s-a terminat rău. Un bărbat a ajuns la spital, altul în arest apare prima dată în Libertatea.ro.