O nouă întâlnire
între autorități și proprietarii de pensiuni și hoteluri din zona Rânca a avut
loc ieri în stațiuna turistică. La discuții a fost prezent și directorul
Aparegio, Traian Pătrășcoiu. „Sistemul de alimentare cu apă și canalizare
trebuie preluat de Aparegio în totalitate, după care urmează să se încheie
contracte pentru furnizarea serviciilor de apă și canalizare. Se fac demersuri
pentru a se identifica toate clădirile racordate la rețea“, a spus Ion Tudor,
șeful Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu.
Noi parcări în Rânca
În această toamnă ar
putea fi amenajată o nouă parcare în Rânca. „O să încercăm să lărgim, după luna
septembrie drumul de acces în stațiune, pentru a putea amenaja o parcare. Două
obști vor amenaja două parcări de 300-400 locuri de parcare. Am fost pe
drumurile din stațiune, la solicitarea cabanierilor. E nevoie ca să fie
reprofilate, să se bage un utilaj să redefineze drumul“, a precizat Ion Tudor.
Acesta a mai spus că s-a discutat despre posibilitatea introducerii unor curse,
pe timpul iernii, între Novaci și Rânca. „Discuția s-a purtat pe un ton
civilizat. Nouă ni s-a solicitat refacerea semnalizării și creșterea vitezei
maxime între Novaci și Rânca, pe anumite porțiuni, la 60 km./oră“.
Iluminatul va fi refăcut
Cabanierii au mai
ridicat și problema iluminatului în Rânca. Conducerile Primăriilor Baia de Fier
și Novaci au dat asigurări că toate lămpile vor fi montate în cel mult două
săptămâni.
Articolul O nouă întâlnire între cabanieri și autorități, la Rânca. Vor apărea noi parcări și va crește vieza maximă pe Transalpina apare prima dată în Impact In Gorj.