Marii noștri profesori nu mai sunt în viață. Generația lor a trecut în lumea umbrelor în jurul deceniului 8 al secolului trecut. Le-au purtat și le poartă o amintire foarte frumoasă, dublată de admirație și duioșie, învelită în nostalgie, foștii lor elevi, pentru spiritualitatea, cultura, distincția, umanismul și umanitarismul acestor profesori ale căror lecții ne fermecau. Și vrem să se știe odată mai mult că Târgu-Jiul a avut profesori a căror iubire dezinteresată și fierbinte pentru țară s-a manifestat prin exemplul personal al demnei lor vieți – indiferent de loviturile ei nedrepte. Și s-a manifestat prin educația fără de reproș în fața bunului Dumnezeu, educație pe care, cu mari speranțe, au dat-o celor ce vor fi reprezentat viitorul nostru popor. La sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe 1 iunie 2019, a avut loc memorabilia reîntâlnire a generației celor trei prestigioase licee-promoția 1959!
Trăim fiecare într-o anumită regiune a celui mai vast imperiu – imperiul care se numește ȘCOALA. Împăratul său este MANUALUL ȘCOLAR, iar împărăteasă este CARTEA. Locuitorii săi se numesc ȘCOLARI, iar maturii și vârstnicii sunt CĂRTURARII. Porțile acestui imperiu a cărui vârstă se pierde în negura mileniilor, porțile lui sunt totdeauna deschise și oricine dorește a locui aici, temporar, este mereu binevenit. E primit cu bucurie. În imperiul numit ȘCOALĂ, legile după care acesta este guvernat sunt: Legea Universală a Iubirii și Legea Universală a Cunoașterii. Casele locuitorilor săi păstrează amintirea tuturor celor care au viețuit în ele, iar în interiorul fiecăreia locul de onoare este dat Cărturarilor. România a fost binecuvântată de oameni ai școlii renumiți, căci imperiul școlii nu rezistă decât prin bunul renume al oamenilor săi.
,,… Se întâmplă: o fântână bună seacă și undeva-n pământ apele-i pleacă. Deși rămâne umedul ei prund, apa e dispărută în afund. Sunt însetați ce-și amintesc de ea, iar alții nici nu știu c-a fost cândva. Fântâna nimănui și-a tuturor, altundeva răzbate din izvor. Pentru acei ce-n amintiri o regăsesc și azi, din pulberi, setea-și potolesc”. (1)
Amintirea mă poartă spre mijlocul anilor `50 ai secolului trecut, când aceste lăcașuri în spiritualitate își înălțau, ca și astăzi, zidurile clădite trainic, adăpostind nașterea și creșterea continuă a spiritualității și a culturii. Acolo se aflau zilnic, în fața elevilor lor, dascăli minunați, în ultimii lor ani de profesorat, dar nu și ultimii de învățăminte și sfaturi date foștilor elevi, care de multe ori au continuat să-i viziteze și acasă; învățămintele nu se termină odată cu școala. Acești profesori făceau parte dintr-o generație minunată, de excepție. Demni, stoici, modești, cinstiți, cu ținută morală impecabilă, deținători de adevăruri ferme, buni gospodari și exemple de înaltă etică în și pentru familie și societate, sobri, iubind elevii, școala, iubindu-și profesia, meserie căreia i se dedicau fără a se lamenta vreodată, trecând, cu înțelepciunea pe care cultura ți-o dă, prin vremurile de restriște ale prigoanei comuniste; prigoană care, sub motive meschine a căutat să desființeze moral și chiar fizic intelectualitatea românească educată între cele două războaie mondiale.
Au fost patrioți și au insuflat elevilor lor patriotismul de bună calitate, fără a-l trâmbița, ci prin tot ceea ce realizau în orele de școală și în afara ei, zilnic. Foarte mulți dintre elevii acestor profesori au urmat cariera dascălilor lor, cea mai puternică dovadă a exemplului pozitiv pe care-l primeau de la aceștia. Ei nu mai sunt astăzi – nu mai sunt fizic. Prin ceea ce au dăruit cu mintea și sufletul, aceste generații de profesori nu mor niciodată. Există elevi slabi și elevi buni la învățătură, există oameni răi și oameni buni – există diferențe între fiecare dintre noi toți și acestea depind de spiritualitate.
,,Închipuiți-vă un diamant cu înălțimea de un metru- acesta e spiritul ; diamantul are o mie de fațete : calitățile spiritului. Ele sunt murdare și pline de praf. Unii le-au curățat mai mult. Ele strălucesc mai tare. Alții le-au curățat mai puțin. Ele nu strălucesc atât de tare. Dar toate trebuie curățate și atunci diamantul se întoarce la Energia Divină Care l-a creat. Rămân luminile ” (3)
,,Spiritul e diamantul din noi cu fațete o mie pătate-n noroi, murdărite în lungul numeroaselor vieți pe care, încetul cu-ncetul, înveți a le curăța iară până la strălucire, în mari umilințe și-n mare iubire. Atunci diamantul revine curat la Divinitatea ce-așa l-a creat și nu mai coboară vreodat` pe Pământ. Rămâne lumina-i. Rămâne ce-i sfânt. Școală e Terra și vin să învețe cu toții, să purifice o mie de fețe; și o fac mai bine sau mai puțin – doar prin aceasta ne deosebim – prin grade diferite de purificare. Examenul însă, îl dăm fiecare”. (2)
Să urăm și să sperăm ca luminile create de către profesorii noștri între zidurile școlilor gorjene și pentru noi, – promoția 1959 – și prin noi și prin copiii și prin nepoții noștri să fie și ele strălucită salbă României noastre!
AUTOR:
Profesor Oana Manolescu,Craiova, absolventă a
liceului ,,Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, promoția 1959
-și (2) Poezii din volumul ”Ne va uni iubirea” de Oana Manolescu
-Prof. Dr. Psih. Brian Weiss, Spitalul Universitar Miami , Florida, SUA
