Nu mai vor numiri politice în fruntea companiilor de stat


Preşedintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, susţine modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi propune ca o persoană fizică să nu poată exercita mai mult de un singur mandat în consiliile de administraţie, în directorate sau consilii de supraveghere, „tocmai pentru a elimina risipa financiară”. Aceste persoane sunt în prezent desemnate după criterii pur politice, iar structura acestor consilii este supradimensionată, generând o povară financiară pentru regiile autonome sau companiile cu capital majoritar sau integral de stat, se arată într-o propunere legislativă depusă recent la Senat de patru deputaţi liberali, între care şi Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj.
Potrivit acesteia, pe lângă indemnizaţiile nejustificat de mari, persoanele desemnate în asemenea poziţii adaugă la costurile întreprinderilor şi alte costuri importante, care nu se justifică economic. „În scopul eficientizării şi depolitizării structurilor de conducere ale regiilor autonome şi companiilor cu capital majoritar sau integral de stat, prezenta iniţiativă propune reducerea limitei prevăzute pentru numărul maxim de membrii în consiliile de administraţie, în directorate sau consilii de supraveghere cu 2 (două funcţii – n. red.), din componenta politică de numire a acestor membri. Măsura are efecte pozitive, atât din punct de vedere financiar, cât şi al depolitizării structurilor de conducere ale întreprinderilor publice”, se arată în expunerea de motive.
„Este notoriu cum personaje politice, fără experienţă profesională, ocupă concomitent mai multe mandate în aceste consilii, deşi nu îşi pot exercita prerogativele în mod optim”, susţin liberalii.
I.I.



Cititi tot articolul