
Universitatea Craiova întâlneşte Vllaznia Shkoder, joi seară, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”, în manşa secundă a turului doi preliminar din Conference League. În turul, din Albania, scorul a fost egal, 1-1.
Fundaşul oltenilor, Valerică Găman, spune că e momentul ca el şi colegii săi să-şi demonstreze valoarea, după cele trei meciuri fără victorie cu care au început sezonul, dar nu consideră că eliminarea ar fi o mare ruşine….
Sursa articol si foto: pandurul.ro
Cititi tot articolul