Orașul Novaci s-a înfrățit cu orașul Mayenne, din Franța, în cadrul unui eveniment, care a avut loc luni și care a oficializat relații de colaborare care au loc de mai mulți ani între cele două orașe.
Primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, a semnat, luni, alături de primarul orașului Mayenne – Michel Angot, actele de înfrățire a celor două localități. Evenimentul a avut loc, în Mayenne, Franța. Colaborarea dintre edilii celor două orașe este mai veche și implică o strânsă legătură între liceul novăcean și cel similar din Mayenne, anual având loc schimburi de experiență între cele două unități de învățământ.
A.S.