Noul virus SARS CoV2 a ajuns și la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” din Runcu. Un pacient internat de curând a fost confirmat pozitiv. Pacientul infectat a ajuns în unitatea din Runcu în urmă cu două zile. Acesta s-a prezentat la camera de gardă declarând că are probleme. După ce trecut prin procedurile de respectare a legii pacientul a fost internat. Din păcate testul efectuat i-a ieșit pozitiv, declanșând alarmă și în această unitate cu cazuri extrem de vulnerabile. ”A ajuns la noi luni, prin camera de gardă. S-a respectat procedura de izolare în zona tampon. Avem o zonă cu circuite separate, toți pacienții sunt considerați suspecți iar cadrele medicale au purtat echipament de protecție. Sperăm să nu fie probleme. Noi am efectuat protocolul specific de dezinfecție, decontaminare, a transmis managerul unității medicale, Ion Ciochină. Bărbatul testat pozitiv a fost deja transferat la spitalul din Tg-Cărbunești, spital care îi tratează pe pacienții cu Covid-19 la nivelul județului Gorj.

Spitalul de Pneumoftiziologie Dobriţa



Spitalul de Pneumoftiziologie Dobriţa

Spitalul de Pneumoftiziologie Dobriţa

Noul virus SARS CoV2 a ajuns și la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu”  din Runcu. Un pacient internat de curând a fost confirmat pozitiv.

Pacientul infectat a ajuns în unitatea din Runcu în urmă cu două zile. Acesta s-a prezentat la camera de gardă declarând că are probleme. După ce trecut prin procedurile de respectare a legii pacientul a fost internat. Din păcate testul efectuat i-a ieșit pozitiv, declanșând alarmă și în această unitate cu cazuri…



Cititi tot articolul