Sute de elevi din Gorj au început un nou an școlar în aceleași clădiri fără apă potabilă, fără canalizare și cu toaletele în curtea școlii. Prefectul Cristian Rujan, prezent luni la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, a declarat că în județ sunt 12 unități de învățământ care nu dețin autorizații de funcționare.
„Sunt puține școli, 12, care nu dețin autorizație sanitară de funcționare și 11 școli care nu au autorizație privind securitatea la incendiu. Cauzele sunt diverse. Din cele 12 școli, șapte sunt în modernizare și reabilitare și, ca atare, dosarul care se întocmește pentru obținerea acestei autorizații implică să fie toate clădirile din cadrul persoanei juridice, unității de învățământ, gata la momentul înaintării dosarului și solicitării autorizației de funcționare”, a declarat prefectul Rujan.
Sunt însă destule școli care nu au rezolvat problema grupurilor sanitare, elevii fiind nevoiți să meargă la toaletele din fundul curții. „Sunt 60 de unități de învățământ care au apă curentă și canalizare, dar toaletele în curtea unității de învățământ și sunt câteva care, într-adevăr, din rațiuni de relief, nu au posibilitatea de racordare la apă curentă și care au toaletele încă neintegrate în clădirea școlii. La unele nu se poate interveni, pentru că trebuie avize speciale, fiind din categoria imobilelor de patrimoniu istoric și cultural și ca atare există un regim special pentru astfel de clădiri”, a mai declarat prefectul de Gorj.
În restul unităților de învățământ, școala a început în condiții bune, mai puțin la Padeș, unde copiii sunt nevoiți să facă naveta pentru că lucrările de reabilitare nu s-au încheiat la timp.
„Din cele 495 de unități de învățământ de la nivelul județului Gorj, doar la Padeș a fost o problemă, acolo unde investiția începută nu a fost finalizată, iar soluția a fost să se desfășoare procesul de învățământ în două schimburi la o altă școală și nu la căminul cultural, cum era propunerea inițială. Sunt multe unități de învățământ unde procesul educațional se desfășoară astfel, așa că nu a fost o mare problemă să se găsească această soluție și la Padeș”, a conchis prefectul Rujan.
I.I.