Subcomisarul Radu Vlădulescu, împuternicit la comanda Poliției municipiului Motru, la începutul anului, va conduce în continuare instituția, după ce ieri a susținut concursul. Acesta a fost singurul candidat care a participat la examenul cu recrutare din sursă internă, obținând nota 8,91 la interviul structurat pe subiecte profesionale. ”Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare”, se precizează pe site-ul IPJ Gorj. Radu Vlădulescu a fost șeful Biroului de Investigații Criminale. La Motru, acesta face echipă cu Alexandru Prejbeanu, soțul purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, care ocupă funcția de adjunct al șefului Poliției Motru, din anul 2015.