Două cursante ale Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu au fost distinse recent cu noi premii, în urma participării la câteva festivaluri ce au avut loc în județul Mehedinți, respectiv la București.
Andrada Betej, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, coordonată de instr. Nicoleta (Argint) Lătărețu, a obținut Premiul III, în cadrul Festivalului Național de Muzică Populară ,,Domnica Trop”. Acesta este organizat în comuna mehedințeană Izverna, localitatea natală a marelui rapsod, declarat încă din 2013 „Tezaur Uman Viu”, iar din 2018 Cetățean de onoare al județului Mehedinți. Organizatorii festivalului sunt: Primăria și Consiliul Local Izverna și Consiliul Județean Mehedinți, prin Centrul Cultural „Nichita Stănescu”. De asemenea, și Ștefania Căprea, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, coordonată de prof. Ion Drăgan, a câștigat Trofeul Festivalului Național de Muzică și Dansuri Populare & Etno ,,Ciuleandra”, ediția a VII-a, organizat în data de 11 mai 2019, la București. Festivalul National ,,Ciuleandra” are ca scop descoperirea, promovarea și premierea copiilor talentați a căror vârstă este cuprinsă între 5-19 ani.
,,Felicitări celor două interprete și profesorilor coordonatori”, a transmis conducerea ȘPA Târgu-Jiu.
I.M.