Noi măsurători pe „Calea Eroilor”



În perioada 1 – 5 iulie 2019, echipa Institutului
Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică (INOE) desfășoară noi
măsurători în cadrul programului multianual de cercetare și monitorizare a
stării de conservare a pieselor care compun Ansamblul Monumental „Calea
Eroilor”. Echipa este coordonată, ca și în ceilalți ani, de către ing. Roxana
Rădvan, șef departament în cadrul INOE și membră a Consiliului științific al
Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

Aceasta a precizat că măsurătorile
vizează refacerea fotogrametriei, pentru a constata modificările produse în
ultimul an, reevaluarea, din punct de vedere calitativ, a suprafeței pietrei și
analize de spectroscopie, pentru a se vedea compoziția oxizilor. De asemenea,
se completează scanările geofizice pentru modelul 3D în ceea ce privește
stabilitatea solului. Acestea vor fi utile atât în cadrul proiectului de
întreținere, cât și pentru viitoarele proiecte de amenajare a parcului.

La Coloana fără Sfârșit se vor executa
măsurători pentru analiza dinamicii modificărilor. Se va face și un nou bilanț
de mediu, pentru a stabili solicitările legate de calitatea aerului și
condițiile meteo.

Articolul Noi măsurători pe „Calea Eroilor” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul