Încă din primele zile ale lunii mai, salvamontiștii gorjeni au demarat campania de refacere a marcajelor turistice montane, primul traseu abordat fiind cel care pornește de la intrarea în Cheile Sohodolului, masivul Vâlcan, către Inelul Domniței.
„Din păcate, eforturile noastre și ale iubitorilor de natură și frumos, sunt umbrite acțiunile acelor persoane care nu înțeleg că suntem doar trecători pe munte și că acesta trebuie să rămână la fel de frumos și după trecerea noastră”, au transmis salvamontiștii gorjeni.
Reprezentanţii Salvamont Gorj sunt pregătiţi să intervină la orice solicitare venită din partea celor ce au nevoie de ajutorul lor. Totuşi, pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute, salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee nemarcate, să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, starea vremii, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu; să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor; în cazul apariţiei dificultăţilor pe teren sau a înrăutăţirii vremii, să se retragă la cea mai apropiată cabană; să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor. Turiştii trebuie să ştie că oricând pot să apeleze cu încredere la membrii Salvamont.
Izabella Molnar