Nemulțumit de intervențiile deputatului Vîlceanu, pe reducerea vârstei de pensionare. Nelu Roșca: A făcut rău acestui proiect!


Nelu Roșca îl acuză pe deputatul Dan Vîlceanu că a speculat politic proiectul de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie. ”Prin intervențiile lui, a făcut mai mult rău acestui proiect” acuză liderul sindical de la Cariera Roșiuța.

Roșca
zice că Vîlceanu a venit cu câteva amendamente care au dat peste cap planurile
inițiale, de a fi introduse la condiții deosebite locurile de muncă similare de
la Turceni, Craiova și Ișalnița.

”Amendamentele
golesc de conținut aceste proiect. Vîlceanu nu a înțeles, dar le-a susținut cu
tărie ca să arate ce luptător este!” acuză Roșca.

Roșca
este nemulțumit și de amendamentul referitor la creșterea stagiului de cotizare.
Liderul sindical face apel către parlamentari, ca la votul din Camera Deputaților,
ce se anunță pentru ziua de miercuri, actul normativ să fie păstrat în forma în
care a trecut de Senat.

Roșca
vrea să meargă la parlament, când va fi votul pe reducerea vârstei de pensionare
în plenul Camerei Deputaților.

”Sper să se renunțe la adăugiri. Am văzut că voiau să vină cu un alt tabel, cu stagiu de cotizare 35 de ani, ceea ce înseamnă că cele 4 luni în plus nu vor fi acordate din primul an, ci din al patrulea sau al cincilea de activitate!” declară liderul sindical.



Cititi tot articolul