Muja despre excluderea din ALDE: „Nu iau în calcul trepăduși”



Continuă excluderile în ALDE Gorj. Ultima propunere
trecută de votul membrilor Delegației Permanente îl vizează pe vicepreședintele
Nicolae Muja. Liderul liberal-democraților gorjeni susține că nu-l afectează
decizia luată la Gorj atâta timp cât poziția celor de la centru este cea care
contează.

Delegația Permanentă Teritorială a ALDE
Gorj a decis de curând ca Nicolae Muja, vicepreședinte și al Consiliului
Județean Gorj, să fie exclus din organizația județeană. Cel în cauză susține că
totul este pus la cale de liderul Ion Iordache care manipulează mare parte din
membrii de partid. „Îi înțeleg frustrările și neîmplinirile domnului Iordache
dar eu sunt vicepreședinte al 
Consiliului Județean Gorj nu sunt vicepreședinte la YDAIL. Fiecare poate
să înțeleagă anumite lucruri. Eu sunt într-o echipă la Consiliul Județean,
lucrăm pentru gorjeni, pentru că ei sunt cei care mi-au acordat un vot. Când am
venit la ALDE am format o echipă împreună cu cei câțiva colegi de la vremea
aceea, o echipă care a crescut și care a adus rezultate, am fost pe locul 6 la
nivel național. Nu înțeleg ce implicare mai trebuie să am eu din moment ce am
format această organizație și am avut rezultate foarte bune la ultimele
alegeri. Implicare a existat dintotdeauna, ce se întâmplă acum este altceva. Eu
sunt o persoană care nu mă inclin decât în fața lui Dumnezeu.  Nu-mi dau seama dacă la mijloc este vorba
despre vreo răzbunare. Nu iau în calcul trepăduși”, a declarat Nicolae Muja. 

„Gonacii”
lui Iordache

Un alt veșnic exclus din ALDE este consilierul
local Eduard Lădaru. Acesta a fost până în prezent propus excluderii de 5 ori
însă centrul nu a avut nicio reacție la solicitarea celor din teritoriu. „S-a
votat pentru a nu știu câta oară excluderea mea, sper să fie pentru ultima
dată. Sincer, îmi e milă de colegii mei de la ALDE care au fost transformați în
gonaci de domnul președinte Iordache. Confundă fondul de vânătoare pe care îl
are la Turceni cu organizația ALDE Gorj, este un defect de hobby. Fac apel la
domnul Tăriceanu să-i dea odată hârtia aceea care face referire la mine, creier
nu poate să-i dea, atunci să-i dea hârtia să fiu declarat incompatibil și în
felul acesta să încheiem toată această tevatură. Într-adevăr știința nu a
evoluta atât de mult încât să putem face transplant de creier dar să sperăm că
domnul Iordache își va investiții o parte din bani în cercetare în acest sens.
Oricum, după rezultatul pe care îl va avea organizația ALDE Gorj, domnul
Iordache va trebui să fie înlăturat de domnul Tăriceanu. Sincer, nu știu dacă
vor face pragul electoral aici la Gorj. Decizia de
excludere o voi contesta deoarece am de gând să reprezint oamenii în CL până în
2020. Momentan nu iau în calcul nicio altă propunere politică venită din partea
altui partid”, a declarat Eduard Lădaru.

Articolul Muja despre excluderea din ALDE: „Nu iau în calcul trepăduși” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul