Ministrul Tineretului și Sportului, așteptat la Târgu Jiu


Ministrul tineretului și sportului, Bogdan Constantin Matei, este așteptat la Târgu Jiu, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare. Bogdan Matei s-a interesat de situația limită în care se află Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu și a anunțat că se va deplasa în municipiu pentru a discuta cu autoritățile locale.

Acestea nu mai doresc să susțină activitatea CS Pandurii Târgu Jiu. Ieri a fost programat un protest cu banderole albe al angajaților Clubului, în fața Primăriei Târgu Jiu. Președintele CS Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu, chiar a anunțat că va intra în greva foamei, dacă problemele clubului nu vor fi rezolvate.

La Târgu Jiu este așteptat să sosească săptămâna viitoare și Andy Nagy, președintele Sindicatului Național Sport și Tineret, din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. Andy Nagy a declarat că a fost informat de situația colegilor săi de la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu care și așa nu avea de mai mulți ani unde să se pregătească, iar acum sunt în situația de a dispărea ca organizație. CS Pandurii a adus în Gorj la diferite discipline, box, atletism și altele, peste 6.000 de medalii în ultimii 30 de ani. Campioana olimpică la maraton Constantina Diță, gorjeancă la origine, a fost legitimată în trecut la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu.



Cititi tot articolul