Ministrul Ecaterina Andronescu, așteptată la Universitatea „Constantin Brâncuși”



Ecaterina Andronescu, Doctor Honoris Causa la Târgu-Jiu!

Unii dintre cei mai importanți profesori
universitari din țară vor fi prezenți la Universitatea „Constantin Brâncuși”
din Târgu-Jiu, care va organiza organizează anual, începând cu luna iulie a
anului 2019, seria de conferințe sub genericul Provocările
viitorului. Dialog la „Poarta Infinitului”. Ediția din acest an va avea loc în perioada 22 – 27
iulie și vor conferenția, printre alții:prof. univ. dr. Andrei Marga, Acad. Nicolae
Manolescu, prof. univ. dr. Constantin Brătianu, prof.  univ.dr. Dumitru Miron, prof. univ.  dr. Toader Nicoară, prof. univ. dr. Ion
Cucui, prof. univ.dr. Octavian Mândruț, prof. univ. dr. Ion Ciucă, prof. univ.
dr. Adrian Curaj, prof. univ. dr. Mihai Păunică. Prima edițăie are tema
„Viitorul învățământului (strategii, soluții, legiferare). La aceste evenimnent
estge așteptat să participle și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

„Intenția
organizatorilor este de a susține anual la Târgu-Jiu, pe parcursul unei
săptămâni, o serie de conferințe de anvergură națională și internațională în
care se vor dezbate teme de interes public de actualitate și perspectivă, cu
participarea unor personalități dintre cele mai competente și creative din țară
și din alte țări, care pot aduce clarificări alternative viabile de soluționare
în temele discutate“, se arată într-un comunicat de presă al UCB.

Articolul Ministrul Ecaterina Andronescu, așteptată la Universitatea „Constantin Brâncuși” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul