Ministrul Agriculturii vine din nou în Gorj. Nu se știe, însă când va ajunge ministrul Sănătății, Sorina Pintea


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, este așteptat din nou într-o vizită în județul Gorj. Daea va sosi la Târgu Jiu pentru a purta discuții cu fermierii din județ și cu specialiștii în domeniul agriculturii. Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a precizat că șeful Ministerului Agriculturii va veni joi în județul Gorj pentru a prezenta o serie de programe de suvbenții pentru fermieri, dar și ce pregătește ministerul în perioada următoare pentru lucrătorii în agricultură.

Vox 2 Mihai Weber

Ministrul Agriculturii a fost prezent în județul Gorj săptămâna trecută pentru a înmâna un atestat unei familii de fermieri care deține o stână în Rânca. Este vorba de emiterea primului atestat de produs tradițional pentru județul Gorj, respectiv atestarea Tocanului de oaie ca produs tradițional.

Nu se știe însă când va sosi la Târgu Jiu ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Aceasta a anunțat în presa locală că va reveni în județ pentru a prezenta Raportul de control la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Verificarea a avut loc în urmă cu 4 luni, însă Sorina Pintea nu a mai ajuns în municipiu pentru a le spune gorjenilor ce au găsit inspectorii de control la unitatea medicală.

 

Redactor: Loredana Măruţă



Cititi tot articolul