S-a încheiat ediția a 13-a a celui mai puternic campionat de minifotbal din Gorj, Liga 1 „Dolce Vita”. Dream Team a reușit să-și apere din nou titlul de campioană, în timp ce Minprest Rovinari și Peppy Dolce Vita au completat locurile de podium.
În ultima etapă, programată, duminică, miza cea mare a constituit-o calificarea la Campionatul Regional Sud-Vest de la Sibiu. Numele campioanei era deja cunoscut, Dream Team. Pentru locul de Sibiu s-au luptat Peppy Dolce Vita și Farmacia Victoria. Peppy Dolce Vita a condus cu 1-0, Farmacia a întors scorul, dar dubla fostului jucător al Farmaciei, Claudiu Dumitru, a înclinat balanța în favorea celor de la Dolce Vita.
În ultimul meci al sezonului, campioana Dream Team a remizat cu Minprest Rovinari, scor 2-2, după ce la pauză Dream Team a condus cu 2-0. Punctul obținut i-a ajutat pe cei de la Minprest să termine sezonul pe locul 2, la egalitate de puncte cu Peppy Dolce Vita, care a terminat pe locul 3.
Pe lângă titlul de campioană, Dream Team, a primit premiile pentru cel mai bun portar, cel mai bun pasator. Golgheterul competiției a fost desemnat Ion Cănăvoiu.
Dragoș Nicolae și Ștefan Doldur.
Reprezentantul Minprest Rovinari, Răzvan Rotaru s-a declarat mulțumit că formația sa s-a clasat pe locul 2.
Albert Voinea și-a felicitat colegii de la Peppy-Dolce Vita pentru clasarea pe podium.
La festivitatea de premiere a fost prezent primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. Acesta, la fel ca anul trecut, a împărțit premiile celor mai bune echipe și celor mai buni jucători, alături de președintele ACS Minifotbal Gorj, Cosmin Iosu.
Marcel Romanescu.
Rezultate, Etapa 10 Play-off, Liga 1 Dolce Vita:
Peppy Dolce Vita – Farmacia Victoria 3-2
Minprest Rovinari – Dream Team 2-2
Marigab Turceni – Real Târgu-Jiu 5-0
Peppy Dolce Vita – Farmacia Victoria 3-2
Goluri: Adrian Semen (min. 2) și Claudiu Dumitru (min. 19 și 22) / Alexandru Mainerici (min. 6) și Marian Jianu (min. 12)
Peppy Dolce Vita: Ionuț Crețan (portar) – Robert Roibu, Daniel Buleac, Nicolae Băloi, Claudiu Dumitru, Adrian Semen, Albert Voinea și Valentin Ciolacu
Staff: Daniel Buleac și Petrișor Gurică
Farmacia: Constantin Bistreanu (portar) – Marian Jianu, Cristian Stegaru, Cosmin Șoșoi, Cătălin Șomănescu, Mircea Miroiu, Luis Scurtu, Alexandru Bocșeru, Lucian Marina, Alexandru Mainerici și Claudiu Jianu
Staff: Claudiu Jianu
Listă premiere:
Locul 1 – Dream Team Târgu-Jiu: Cupă, Medalii de Aur, Diplomă + voucher achiziționare echipament Joma / Givova în valoare de 800 lei + 3 bax-uri bere Ursus și un bax Pepsi
Lot Dream Team: Bogdan Chiriac, Ion Cănăvoiu, Radu Dăianu, Ionuț Tătaru, Ion Al-Ioani, Cristian Barbu, Andrei Mirea, Mihai Șchiopu, Daniel Unguru, Adrian Preoteasa, Dragoș Nicolae, Dragoș Milici, Iulian Iclănzan, Ionuț Dobîrceanu, Ștefan Doldur, Mario Găman, Alexandru Ștefan, Bogdan Brotea și Alin Țilivea
Locul 2 – Minprest Rovinari: Cupă, Medalii de Argint, Diplomă + voucher achiziționare echipament Joma / Givova în valoare de 600 lei + 2 bax-uri bere Ursus și un bax Pepsi
Locul 3 – Peppy Dolce Vita: Cupă, Medalii de Bronz, Diplomă + voucher achiziționare echipament Joma / Givova în valoare de 400 lei + Voucher participare Campionat Regional Sibiu în valoare de 600 lei + 1 bax bere Ursus și un bax Pepsi
Premiul Fair Play – Farmacia Victoria
„Cel mai bun jucător” – Romeo Rădoi (Minprest Rovinari): Trofeu individual, Diplomă + Echipament sportiv (tricou + șort) + un pack bere Ursus
„Golgheter” – Ion Cănăvoiu (Dream Team): 42 goluri Trofeu individual, Diplomă + Echipament sportiv (tricou + șort) + un pack bere Ursus
„Cel mai bun portar” – Dragoș Nicolae (Dream Team): Trofeu individual, Diplomă + Geantă sport + un pack bere Ursus
„Cel mai bun pasator” – Ștefan Doldur (Dream Team): Trofeu individual, Diplomă + Geantă sport + un pack bere Ursus
„Cel mai tehnic jucător” – Dragoș Fugaru (Real Târgu Jiu): Trofeu individual, Diplomă + Geantă sport + un pack bere Ursus
„Cel mai bun tânăr jucător” – Luis Scurtu (Farmacia Victoria): Trofeu individual, Diplomă + Geantă sport + un pack bere Ursus
„Cel mai bun senior” – Sorin Răduțoiu (Real Târgu Jiu): Trofeu individual, Diplomă + Geantă sport + un pack bere Ursus
Echipa Peppy Dolce Vita, medaliata cu bronz a sezonului, va reprezenta minifotbalul gorjean la Campionatul Regional Sud-Vest de la Sibiu din perioada 7-9 iunie. Peppy Dolce Vita are parte de o grupă extrem de grea, sorții nefiind deloc blânzi cu ei. În grupa gorjenilor se află două echipe participante la EMF Champions League în ultimele sezoane, FC Boromir Râmnicu Vâlcea și Juventus Sibiu.
Grupa A
Sporting Criscior Deva (campioana Realsport Deva)
FC Boromir Râmnicu Vâlcea (campioana LJM Vâlcea)
Juventus Sibiu (locul 3, Luceafărul Sibiu)
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu
Zoppas Industries Timișoara (locul 3, Alborz Timiș)
Programul echipei noastre este următorul:
Vineri, 07.06.2019, Ora 15:00
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu ➖ Juventus Sibiu
Vineri, 07.06.2019, Ora 19:00
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu ➖ FC Boromir Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 08.06.2019, Ora 10:00
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu ➖ Sporting Criscior Deva
Sâmbătă, 08.06.2019, Ora 14:00
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu ➖ Zoppas Industries Timișoara
Primele două clasate din grupă se vor califica în faza sferturilor de finală, programată pentru sesiunea de sâmbătă seara.
Grupa este aproape identică cu cea din 2017 de la Drobeta Turnu Severin, atunci când Peppy Dolce Vita a făcut 6 puncte într-o grupă infernală cu: Juventus Sibiu (egal și eșec la penalty-uri), FC Boromir Râmnicu Vâlcea (victorie), Sporting Deva (egal și victorie la penalty-uri) și Codavinci Reșița (înfrângere).
Lot Peppy Dolce Vita pentru turneul de la Sibiu:
Ionuț Crețan și Cosmin Cătălin Popescu (portari)
Aurel Amzucu, Valentin Ciolacu, Paul Druc, Constantin Lupu, Robert Roibu, Adrian Semen, Daniel Buleac, Claudiu Dumitru, Nicolae Băloi și Ion Berescu (jucători de câmp)
Daniel Buleac și Petrișor Gurică (Staff)