Mihai Prunariu: Capotă și Pătrășcoiu, TINICHELE de coada PSD


”Tinichele de coada PSD”- asta sunt în opinia lui Mihai Prunariu, Gigel Capotă și Traian Pătrășcoiu, cei doi directori de la Spitalul Județean și Aparegio, cărora, de luni bune, li se cere demisia în spațiul public.

”Care dintre noi își asumă aceste două persoane care fac rău partidului?” a întrebat vicepreședintele PSD Gorj, la Interviurile Infinit FM.  

Prunariu
a afirmat că nu și-l poate asuma pe managerul Spitalului Județean de Urgență
din Târgu-Jiu- mai ales că nu este membru de partid iar partidul nu-i este
dator- și a atras atenția că PSD va deconta menținerea sa în funcție.  

”Dacă
avem rezultate proaste la alegeri, să nu vină cineva să spună că suntem de vină!
Suntem de vină pentru că îi girăm pe Capotă și Pătrășcoiu” a mai comentat
Prunariu.

Vicepreședintele
PSD a mai spus că dacă managerii SJU și Aparegio ar face pasul înapoi, situația
s-ar detensiona. Mihai Prunariu este revoltat și din cauza actului medical din
cadrul Spitalului Județean de Urgență, precizând că ”toată lumea fuge” de
unitatea medicală, preferând să se trateze în marile centre universitare.  



Cititi tot articolul