Merge la pușcărie pentru că a condus beat și fără permis


Un tânăr de 27 de ani din Baia de Fier riscă să ajungă în spatele gratiilor, după ce judecătorii l-au condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru că s-a urcat băut și fără permis la volanul unei mașini. Munteanu Mădălin nu este la prima ispravă de acest gen și de aceea acum magistrații au decis că locul lui ar trebui să fie în spatele gratiilor, nu pe stradă sau acasă. Judecătoria Novaci a decis ca el să fie condamnat la 1 ani și 2 luni pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și la 1 an și 6 luni pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În luna iulie Judecătoria Horezu l-a condamnat și ea pe Munteanu la 1 an și 6 luni închisoare pentru fapte asemănătoare, pedeapsa fiind cu suspendare. Acum magistrații din Novaci au constatat că „șoferul” intră deja în categoria recidiviștilor și, ca urmare, au decis contopirea pedepselor dispuse împotriva acestuia. „Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i, respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i, respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o durată de 3 ani conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod Penal. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat”, se arată în decizia instanței de judecată, pedeapsa nefiind definitivă.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul