„Memorialul Eroilor din Primul Război Mondial”, realizat în Pasul Vâlcan


O frumoasă inițiativă a autorităților municipiului Vulcan, județul Hunedoara, în frunte cu primarul Gheorghe Ile, aceea de a face recurs la istorie pentru a readuce în atenția oamenilor faptele de vitejie săvârșite acum 103 ani de oamenii Văii Jiului și de Armata Română, în luptele grele care s-au dat pe frontul Primului Război Mondial, deschis în august 1916 chiar pe crestele Vâlcanului, în trecătoarea alpină care separa România de Imperiul Austro-Ungar, s-a repetat și în acest an, după succesul reputat în anul 2016, când în Pasul Vâlcan, la cota 1621 m a fost omagiat Centenarul intrării României în Marele Război al Reîntregirii. Ridicarea complexului statuar intitulat „Memorialul Eroilor din Primul Război Mondial” din Pasul Vâlcan, în august 2016, la exact 100 de ani de la debutul luptelor date de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei, a generat nu doar un nou moment de aducere aminte a acestor evenimente istorice, ci și un adevărat pelerinaj al vulcănenilor în inima munților, la vechea linie de front devenită astăzi un reper pe harta turistică a orașului și a întregii Văi a Jiului. Inițial, acest complex statuar era compus dintr-un crucifix de câțiva metri reprezentând pe Domnul Isus Hristos răstignit pe cruce, situat central având, în partea dreaptă două busturi reprezentând pe generalul Ioan Culcer – cdt. A. 1 în 1916 și Ferdinand I – regele României în perioada 10 oct. 1914 – 20 iulie 1927, iar în partea stângă busturile col. Dumitru I. Cocorăscu – cdt. Bg. 21 I și locotenentului Gheorghe Tătărescu – cdt. Cp. 16 din 18 Gorj. Pe crucifix este o plăcuță pe care stă scris următorul mesaj: „Veșnică pomenire tuturor ostașilor români care și-au vărsat sângele, și-au jertfit viața în locurile acestea în Primul Război Mondial, pentru libertatea țării noastre, reîntregirea neamului și dreapta credință în Hristos.”
Celor patru busturi existente, în anul 2018 li s-au adăugat, încă patru: al Reginei Maria a României în perioada 10 oct. 1914 – 20 iulie 1927 și locotenentului Popoviciu Emil – cdt. Cp. 11/B. III/R. 18 Gorj, în dreapta și gen. Ioan Culcer – cdt. A.1 în 1916 și slt. Ecaterinei Teodoroiu – cdt. pluton, în partea stângă.
La ceremonialul din anul 2019, în cadrul complexului statuar a fost amplasat și un sarcofag din marmură neagră intitulat „Mormântul Eroului Necunoscut”, pe a cărei parte superioară stă scris următorul mesaj: GLORIE EROILOR NEAMULUI. Întru cinstirea ostașilor din vechiul regat, pentru neuitatele pilde ale iubirii de Neam și Țară, pentru cei de azi și viitor, Ardealul vi să închină. 24 august 2019”.
Transmitem și pe această cale întreaga noastră gratitudine și mulțumiri neobositului primar al municipiului Vulcan, cpt. (r.) Gheorghe Ile, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, el însuși un adevărat „Vulcan organizatoric”, patronului Milu Părău și tuturor celor care au făcut posibil realizarea acestui „ALTAR” al „EROILOR NEAMULUI.”
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj)



Cititi tot articolul