Mașinile vechi și nefuncționale vor fi ridicate de pe domeniul public din Târgu Jiu



Consiliul
Local al municipiului Târgu Jiu pregătește un regulament pentru ridicarea de pe
domeniul public al autovehiculelor abandonate sau fără stăpân. Regulamentul va fi
analizat și suspus aprobării Consiliului Local în ședința din această
săptămână. Sunt considerate vehicule abandonate cele care nu au plăcuțe de
înmatriculare sau alte marcaje oficiale, al cărui proprietar sau deținător
legale nu este cunoscut. De asemenea, vehiculul abandonat este cel care se află
pe domeniul statului de cel puțin un an și se cunoaște starea improprie de
circulație pe drumurile publice. Primarul municipiului emite dispoziție de
declarare a vehiculului ca fiind fără stăpân, dacă în termen de 10 zile nu a
fost ridicat, conform somației emise, care va fi ridicat și depozitate într-un
loc special amenajat. În somația emisă se anunță că deținătorul vehiculului
nefuncțional trebuie să-l ridice în termen de cinci zile.

Amendă de 2.000 de lei

Vehiculele ridicare pot fi restituite către proprietar în termen de zece zile și numai după ce achită o amendă de 2.000 de lei, care este, în multe cazuri , mai mare decât valoarea mașinii. Valorificarea mașinilor vechi se face tot în baza dispoziției Primarului. Polițiștii locali se vor ocupa de depistarea și ridicarea mașinilor vechi.

Articolul Mașinile vechi și nefuncționale vor fi ridicate de pe domeniul public din Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul