Mașină încărcată cu lemne, abandonată în Bălănești


Un autoturism încărcat cu lemne a fost găsit abandonat pe un teren, în afara domeniului public, în punctul ”Dealul Glodeni”. Polițiștii au efectuat cercetări în acest caz și au stabilit că doi bărbați, din comuna Bălănești, ar fi tăiat ilegal mai mulți arbori.

”La data de 22 aprilie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Bălănești s-au sesizat despre faptul că, în seara zilei de 21 aprilie, doi bărbați de 35 și 57 de ani, ambii din comuna Bălănești, s-ar fi deplasat pe un teren cu vegetație forestieră, cuprins în fondul forestier național, de pe raza localității, aparținând unei femei de 79 de ani, din aceeași localitate, de unde ar fi tăiat ilegal mai mulți arbori din specia gorun, pe care i-ar fi secționat în 15 bucăți, cu lungimea de 1,40 metri și încărcat într-un autoturism, găsit abandonat pe un teren în afara domeniului public, din punctul Dealul Glodeni. Întreaga cantitate de material lemnos identificată a fost ridicată în vederea confiscării, urmând ca cercetările să fie continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite aceste fapte. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de material lemnos, din fondul forestier național”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.



Cititi tot articolul