Universitatea Craiova are în faţă o perioadă foarte importantă. După ce au efectuat un stagiu de pregătire pe pămât austriac, ,,juveţii” debutează în competiţiile europene cu o deplasare complicată. Marcel Popescu, managerul general al Ştiinţei, speră ca fotbaliştii lui Corneliu Papură să gestioneze cum trebuie debutul acestui sezon. ,,Am intrat în săptămâna cea mai importantă din noul sezon competițional. Debutul nostru va fi făcut în Azerbaidjan, în primul tur preliminar Europa League, iar apoi urmează prima etapă din campionat. Acest sezon începe cu 10 meciuri, care se vor desfășura de la jumătatea lui Iulie până la sfârșitul lui August. Va fi o perioadă complicată, o perioadă în care rezervele de energie trebuie conservate cât mai mult, iar deplasările lungi trebuie făcute cât mai rapid”, a declarat Popescu. Oficialul din Bănie a spus că Universitatea va mai face două transferuri.
„Obiectivul principal al Universității Craiova este marea performanță, iar această mare performanță include câștigarea Cupei și a Campionatului. Dar, nu concurăm singuri, sunt o serie de factori care țin de aceste lucruri. Începem pe două fronturi, din septembrie va apărea și al treilea front, Cupa României. Dorim să ne autodepășim atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Vor urma încă două transferuri, un fundaș central și un mijlocaș central. Vrem să creștem calitatea lotului, așa că, din turul doi Europa League, lista de jucători poate să se mărească cu încă două nume importante”, a adăugat Popescu.Partida Sabail Baku – Universitatea Craiova se va disputa joi, de la ora 19.00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport și Look Plus.
Cătălin Pasăre